vineri, 31 octombrie 2014

frica de iubire

Azi am realizat un lucru. Sunt o fricoasa. Dintotdeauna mi-a fost frica de durere, de serpi si de singuratate. Acum, am acceptat oarecum singuratatea dar am realizat un alt lucru, mi-e frica de oamenii care ma iubesc, in mod special de barbati.
Nu-s vreo fecioara, deci, am avut cateva relatii serioasa iar una mult prea serioasa si nu stiu cum se face ca niciodata nimic nu merge iar toti imi spuneau ca sunt o egoista dar nu-i asa. Bine, nu-s nici altruista dar niciodata nu am tinut pentru mine fara a da celuilalt si din contra, sunt genul care se implica total in relatie. Acum, alta-i buba, dupa o perioada de relatie, fug cat ma tin picioarele sau…ma plictisesc si pun pariu ca acei barbati m-au iubit(oare de ce?).
Candva, am vorbit cu fostul meu care-mi declara iubirea lui grandioasa si culmea, pana sa vorbesc cu el, ma topeam de dorul lui dar dupa, ceva ma oprea. Da, tot ma topeam de dorul lui (bine ca n-am ajuns vreo crema de ContraLolitei) dar ceva ma oprea ma arunc in bratele lui. Oare mi-e teama de iubire?

Gesturile necugetate din dragoste mereu m-au razasit , m-au speriat si tind sa cred ca si iubirea ma sperie. Mi-e mai comod sa stau pana sa se ajunga intr-acolo, cand totul e doar pasiune. Da, spun cu voce tare, mi-e frica dar, nu sunt o filofoba.

duminică, 26 octombrie 2014

motive pentru a trai?

Ştiam că criza existenţială apare pe la 30 de ani, nu mai devreme, nu? Şi totuşi avem perioade în care singurătatea ne face să ne punem miile de întrebări referitor la existenta/neexistenţa noastră.  În fine, am o vârstă la care viaţa deja m-a încercat de multe ori şi cu încercări a naibii de dificile dar, de fiecare dată am mers înainte. Rănită, în genunchi, în zdrenţe, nu conta, mergeam înainte.
O nefericire profundă. O tristeţe adâncă. Astea m-au făcut să scriu pe google motive pentru a trăi şi culmea, chiar mi s-au afişat răspunsuri. Dacă viaţa e frumoasă, de ce să ni se dea răspunsul la această întrebare? Nicidecum nu încerc să fac un sofism şi să ajung la concluzia că viaţa este aşa cum o văd eu, o ticăloasă, ci doar mă miră faptul că nu sunt singura cu aceste întrebări. Apoi sunt atât de multe articole despre de ce să zâmbim /motive pentru a zâmbi. Bun, primul şoc.
Al doilea şoc l-am avut când am deschis acele pagini pe google. Se dădeau motive precum muzica, cărţile, persoanele iubite, frumuseţea naturii, credinţa şi altele de genul ăsta. De ce aş vrea să trăiesc pentru asta? De unde ştiu că pe lumea cealaltă nu voi găşi şi acolo aceste lucruri , motive cu care să îmi împart veşnicia? Ce curioasă sunt în privinţa lumii de dincolo.
            Uite aşa m-am pus să caut motivele mele pentru a trăi. Adică, voi căuta...până una alta mi se pare un bun motiv pentru a mai sta pe aici acel duş fierbinte şi un pui de somn zdravăn.


sâmbătă, 25 octombrie 2014

Sex pe vreme rece

Vai ce timp de stat în casa este. De stat în casa şi de iubit tare, foarte tare. Pasiunea se compensează cu frigul de afară. Parcă şi văd ieşind aburi de sub păturică, de sub uşa dormitorului pe care scrie no distrurb. Ştiţi a ce mai miroase? A scorţişoară,a vin fiert ş bacon. Micul dejul la pat, printre lungile sărutări, printre pauzele de amor. Chicoteli şi gemete de plăcere.
Timpul rece şi lipsa unei activităţi în afara dormitorului m-a făcut să mă gândesc la Medea, la drama ei. La drama femeii în general, începând cu Eva, sfârşind cu mine. Femeia, sensibila sau parşiva femeie? Pe fruntea oricărei femei este un semn ce doar cunoscătorii o văd, şi care se traduce prin cuvântul dramă. Dar oare nu cumva singură se cufundă într-o dramă din care rar iese? Oare nu cumva femeia ce nu are drama ei, nu ştie nici ce e fericirea? În fine, lăsând asta şi revenind la iubit, la vinul fiert şi la aburii fericirii, cred că şi muzica de pe fundal  trebuie aleasă cu grijă căci aceasta influenţează starea de spirit. O muzică erotică, pe lângă sunetul lemnelor ce ard în sobă, dă bine pe o asemenea vreme. Nu o dau în romantism şi doar într-o stare de pace.
Hai să nu neglijăm nici duşul fierbinte. Sexul sub duş e şi acela perfect pe orice vreme. Picăturile acelea ce cad fără oprire şi buzele lui pe sânii ei şi acea atingere de trupul lui ud. Tu tremurând de dorinţă, de plăcere. Poate să viscolească cât o vrea afară.

Iubiţi-vă tare!

joi, 16 octombrie 2014

semne?

Ah, azi mi-am adus aminte de un episod din noapte în care eu eram mireasa, eu eram doamna serii. Niciodată nu am fost superstiţioasă şi nici nu am crezut în semne  şi tocmai de aceea atunci nu am luat asta în serios.
Ca la orice nuntă, pe la miezul nopţii mireasa de lasă furată aşadar, am şutit-o şi eu de la propria mea nuntă alături de câtiva prieteni pentru a merge să ne destrăbălăm un pic în club, asta până venea ginerică şi mă lua cu tot cu pantofi sau fără. Pe mine m-a luat fără pantofi şi a plătit scump pentru ei.  
Adevărul este că deşi aveam o armată de domişoare de onoare, nici una nu era lângă mine atunci când eram în impas şi orice mireasă, fostă mireasă, ştie că nu este tocmai floare la ureche să te mişti în rochia albă mult visată. Aşadar, în timp ce urcam scările şă intru în club, am călcat pe rochie şi m-am împiedicat căzând în bot ca o mireasă fugară ce eram . Noroc că nu m-am ales cu nici o vânătaie prea vizibilă ci doar cu orgoliul uşor rănit. Bine, puţin mai mult. Ce ruşine. În fine, nu au observat chiar mulţi iar unul dintre calaveli m-a purtat în braţe până la ringul de dans.

Acum, la finalul căsniciei mă gândesc că acela era un semn prevestitor. Gâscă eram în momentul căzăturii, gâscă am fost şi în căsnicie. Oricum, după ambele căzături m-am ridicat şi am mers înainte într-un fel sau altul.
 

luni, 13 octombrie 2014

Poponetzul barbatilor...

            În noaptea asta am avut un vis care m-a făcut ca toată ziua să  privesc cu atenţie inelarul şi posteriorul bărbaţilor ce-mi intrau în birou. Faza cu inelarul este mai nouă. Urăsc oamenii ce înşală, aşadar, sunt foarte atentă căror bărbaţi le permit să-mi facă ochi dulci. Hmm, iar chestia cu posteriorul este mai veche.
Înţeleg perfect bărbaţii ce întorc capul după o *pereche de blugi frumoşi* căci şi eu la rândul meu o fac. Îmi plac bărbaţii cu funduleţ. Bine, am şi pretenţii, adică, nu-mi place acel posterios pătrăţos şi plat pentru că îmi imaginez că nu dă bine , hi hi. Da, am avut odată un partener mai...slab..a cărui poponeţ abia de i se vedea din pantaloni şi, culmea, m-a cam lăsat cu gura căscată. Nu, nu vă imaginaţi că m-a lăsat lată şi din contra....cu degetul în gură. Eh, na...fiecare are calităţi şi defecte. Revenind la poponeţ, îmi place acela bombat. Hmm, cu siguranţă acela se mişcă bine şi înainte şi înapoi...zic. Apoi, un fund mare este leneş, nu?
Deseori mă fură peisajul şi pe stradă şi asta mă cam sâcâie căci ajung acasă cu ditamai pofta de...viaţă şi uite aşa se găseşte câte un bunănaş ce îmi face imaginaţia să zboare iar hormonii să-mi doboare neuronii. Asta, cu neuronii, ce e drept, mai rar căci ştiu să îmi dresez hormonii.
Da, şi pătrăţelele au rolul lor iar atitudinea pff, aia e criminală dar dacă mai are şi un poponeţ pe cinste....amant perfect.

Din păcate, îmi place să admir funduleţul bărbatului doar acoperit tocmai de aceea ar trebui să existe o lege care să le impună bărbaţilor să poarte blugi.

duminică, 12 octombrie 2014

plăcerea din cada

Am stat în cada plină cu apă fierbinte şi spumă până când spuma dispăruse iar apa nu mai era atât de fierbinte. Gândul meu mi-a fost pervers şi a fugit la primul bărbat pe care l-am avut, de fapt, care m-a avut căci, pe atunci eu nu ştiam să am. Asta am învăţat-o în timp şi cu exerciţiu.Eh, treaba asta merită discutată pe larg, dar nu acum.
Revin, primul. Nici nu ştiu cum de m-am lăsat prostită dar a meritat. Trecând peste durerea primei dăţi, stânjeneala şi necunoaşterea primelor acte, ajungi la plăcere, una pe care nu o poţi găsi în altă parte. Nici măcar în ciocolată. Degeaba se tot face comparaţia.
Ce e drept, prima impresia a fost una cam neplăcută căci în mod straniu, faptul că am trecut de la virgină la ne-virgină nu m-a făcut să mă simt femeie ci m-a făcut să mă simt murdară. Acest sentiment mi-a dispărut odată cu inocenţa, odată cu primele senzaţii puternice. Până la urmă, orice murdărie se spală dacă ştii cum şi cu ce. Da, bineînţeles că apă dar, nu doar apă.
El părea perfect, nu degeaba a fost primul dar, după ce a urmat al doilea şi al treilea ...şi hai că nu învăţ pe nimeni să numere, ...primul nu mai era perfect dar chiar şi aşa, ce era al lui, păi era a lui. Avea nişte buze criminale şi nimic nu mă înnebunea mai tare decât să i le simt pe sfârcurile mele. Poate doar muşcăturile lui uşoare dar pline de pasiune. Atunci când ajungea la sânii mei, eu nu mai existam, exista doar dorinţa. Dorinţa de a-i simţii atingerea pe tot corpul, dorinţa de a –i simţi respiraţia fierbinte pe pântecele meu, dorinţa de a îl ruga să ma facă a lui, dorinţa de a-l simţi în mine. Apoi, ritmul era cel ce conta. Alternanţa. Îmi aduc aminte să întotdeauna îl muşcam cu patimă de umerii lui puternici şi transpiraţi. Iubeam să fac dragoste cu el.
Înainte de a mă duce la orgasm, chiar înainte de a intra în mine, făcea astfel încât trupul meu sa vibreze. Preludiul mă făcea să il implor să intre iar orgasmul mă făcea sa îl implor să nu mă lase. Dar m-a lăsat.

Ideea este că şi după atâţia ani , acum, el, primul, mi-a dat un orgasm şi asta asta fără să mă aibă căci în timp ce gandul îmi era acolo, mâna îmi era exact unde trebuie. Aşa se făcuse că apa în cadă nu mai era fierbinte.

Viata la tara vs viata la oras

Este o ceaţă atât de deasă în dimineaţa asta. Ah! Şi-mi propusesem să dorm până târziu căci duminica este singura zi în care pot să dorm iar eu, ca şi restul românilor, iubesc să dorm. Duminica viitoare am cursuri şi iar ioc somn. Pff, oare acel cineva care a făcut orarul celor de la master are conştiinţa împăcată?
Oare de ce m-am trezit? Pentru că întotdeauna există cineva care se trezeşte devreme şi utilizează acea pătrăţică plină de tehnologie numită telefon. Lua’l’ar somnul la muncă şi pe el!
Parte bună este că imi pot bea cafeaua într-o dimineaţă de toamnă fără să mă grăbesc să ajung la muncă. Un deliciu. Uitasem că mai cântă şi păsărelele, uitasem cum arată o pînză de păianjen atinsă de rouă, uitasem cum sună tastele tastaturii mele atunci când sunt la începutul programului, uitasem cum fac găinile mele şi toţi aceşti copaci pe jumătate dezgoliţi. Pfu, tocmai ce a căzut o nucă, posibil să fie ultima şi cu siguranţă rolul ei  a fost de a mă speria şi trezi din visare.
Trebuie să mă mut însă acum, pe ultima sută de metri, regret că trebuie să las viaţa de la ţară. M-am obişnuit aici. Îmi place şi agitaţia oraşului, multiplele posibilităţi de acolo, teatrul, cluburile, frenezia oraşului, oamenii reci din trafic. Aici, toată lumea salută pe toată lumea.Anonimatul meu din oraş vs frumuseţea domnişoarei poete ce e singură şi ambiţioasă.. Bun, fiind sinceră, reiau, de fapt, anonimatul meu din oraş vs scorpia aia încrezută ce şi-a lăsat bărbatul şi are ocupaţii dubiose şi atipice vieţii de la ţară. Ba mai mult, a auzit tanti Floarea că a zis tanti Măriuca că ar fiii văzut tanti Ana că în miez de noapte intra un bărbat, ce cu siguranţă era însurat şi cu trei copii acasă, şi avea şi portofelul plin şi da, intra dom’le la aia ce şi-a lăsat bărbatul. Ptiu, ferească Sfîntul!
Fereşte Sfântul cât fereşte dar, dacă tu stai cu mâna întinsă nu înseamnă că mereu îţi va pica din cer. Aşadar, sunt anumite legi în lume iar aceea în care se spune că gura lumii n-o astupă nici pământul este una dintre ele iar aceea în care se spune că trebuie să-ţi cam faci loc cu coatele este a doua. Şi uite aşa mi-am făcut curaj să fac ce-mi place. Să nu depind financiar de nimeni (lucrând ca tot omul şi nu primind bărbaţi în miez de noapte), scriind şi cel mai frumos, frecventând cursurile unui master. Toate acestea le fac cu o ceaşcă de cafea în mână sau mai des, a unui pahar de plastic.
Dimineaţa fuge ca bezmetica iar mie mi se apropie ora de lectură. Trebuie să învăţ de la Bel-Ami meserie. Parvenitul tipic francez este probabil cam expirat însă cu siguranţă este mai elegant decât parşivitatea modernă.
Ce zi plăcută de duminică!


fixatie

Cred că am o fixaţie pentru culoarea roşie. Adică da, îmi place însă tot ceea ce am făcut îmi pare acum un pic ciudat. Deci, intri într-o cameră ai cărei pereţi sunt vişinii. Covorul este dintr-acela pufos, cu mult roşu. Draperiile sunt trase aproape mereu şi sunt roşii. Becul, roşu. Lenjeria de pat, roşie, din satin.

Atunci când mi-am redecorat camera, numai ce ieşisem dintr-o perioadă deprimantă şi m-am gândit la faptul că roşul mă binedispune şi am zis, hai să fac să trăiesc în roşu. Chestia este că nu m-am gândit la faptul că acest roşu mă va duce cam des cu gandul la nopţi pasionale pline de ah, mai vreau. Într-un fel e bine căci asta mă va ajuta să nu devin una dintre acele femei acre şi rigide dar problema este următoarea, de când mi-am redecorat camera, nu mi-a văzut-o nici un bărbat. Totul este redtube. Hmm, redtube? Cel puţin sunt pe aceaşi lungime de undă. Asta nu se datorează faptului că aş fii eu prea pretenţioasă şi, sper, nici faptului că n-aş fii cu adevărat femeie ci doar lipsei de timp şi lipsei de bun simţ a bărbaţilor ce agaţă cu replici de genul ‚ce faci păpuşă? ’ Hai să fim serioşi, numai păpuşi nu suntem noi femeile. Şi dacă toate sunt la timpul lor, partea goală de pat nu mă îngrijorează căci deocamdată o pot umple foarte bine şi cu bărbatul visurilor mele. Atenţie! Nu caut partener! Hmm, şi nici parteneră!